Nebuni intr-o lume nebuna.

“E cel mai curajos om pe care l-am intalnit!” ma gandeam eu tremurand intr-o regrupare dintr-un traseu de alpinism clasic din Cheile Bicazului. Deasupra mea, undeva, era Cezar. Deschidea traseul avand grija sa ma incurajeze cand tremuratul devenea prea covarsitor.

Trecut-au 10 ani de atunci. Traseul a ramas acelasi insa noi ne-am schimbat. Eu m-am schimbat. Ma uit acum la piatra rosiatica cu unghiurile sale abrute și nu mai tremur. As putea sa le urc neasigurat. La Cezar ma uit in schimb cu aceeasi adminratie de atunci. Și da, a ramas cel mai curajos om pe care l-am intalnit vreodata.

“Salut Shezarelee!” rasuna o moldoveneasca in inima Pamirului, o moldoveneasca de care imi era dor.

Cezar a zburat din Romania in Dushanbe. Dupa, a indurat 16 ore intr-un jeep supraincarcat pentru a ma intalni in micul orasel Khorog, o veche asezare nomada de la granita cu Afganistanul pe care rusii au ales-o sa o faca (un fel de) oras.

Cand despachetam cutia bicicletei realizez rapid ca are cauciucurile prea subtiri. “Grija mare pe coborat…” ii spun, “si la deal…” continui. “Defapt, trebuie sa ai grija și pe plat”.

A doua problema ar fi pozitia prea aplecata, inamica salelor. Philippe rezolva rapid situatia intorcand ghidonul cu coarnele in sus “like in Amsterdam”.

“Uite, e numai buna acum sa mergi la piata sa cumperi lalele.” ne amuzam.

Mai putin amuzant e faptul ca urmeaza sa trecem prin Coridorul Wakhan, pe drumuri cu bolovani, zapada și noroaie la 4500m unde trebuie sa te bazezi pe 3 lucruri: pe tine, pe al’ de langa tine si pe bicla.

Plecarea e cu cantec, la propriu. Dupa 20km niste tineri de-ai locului ne provoaca la un guitar contest.

“Una in tajiski noi, una in angliski voi!”

Ne intrecem cu ei in melodii și castigam toti o foarte buna dispozitie.

Ajungem pe un mal de rau la marginea unui sat si decidem sa campam. Adevărul e ca de la plecarea din Dushanbe nu am apucat sa ma odihnesc iar corpul imi da semne ca daca nu ma linistesc, mi-o iau. Odihna in sfarsit!

Asta pana vin niste baieti vanjosi cu o minge de fotbal. Dupa 2 sprinturi in care plamanii imi aduc aminte ca, totusi, suntem la aproape 3000m, ma autoexilez in poarta. Restul dupa-amiezii o petrecem uitandu-ne curiosi la afganii de peste rau. Iar ei se uita la noi cu aceeasi curiozitate.

Urmatoarea zi ne ajung din urma Philippe și Herve dupa un superb efort fizic. Mai tarziu, insa, Herve avea sa sufere. Continuam prin satuce pline de viata pana dam de un izvor termal unde un nenica simpatic foc ne invita sa ramanem peste noapte la el in “spa”.

“Cum iti zice?” il intreb.

“Vasili!”

“Zi-i Vasili zi-i cat costa sa stam aici?”

“10 dolari.”

“Vasili?”

“Bine bine 8 dolari.”

“Nush shi sa zic, cam mult Vasili.”

“Pai sunteți 4, 2 de fiecare, 8.”

“Aaa, pai asa zi”.

Ajungem rapid la concluzia ca am dat de cel mai ieftin spa din lume.

Petrecem o noapte frumoasa cocotati intr-o cabanuta pe un varf de deal cu privelisti superbe catre colosii inzapeziti “de peste drum”.

Peste drum e Afganistanul și nu numai. Coridul Wakhan este o fasie ingusta de pamant iar in unele locuri se vad muntii inalti de 7000m ce dau startul maretului lant Karakorum din Pakistan. Dinspre est ne zambesc fetele inalte ale Chinei, iar noi ne bucuram de spectacolul mut ce ne este oferit. Ne intrebam cum de unii se uita la munti și vad pietre iar altii vise pulsand a aventura.

Daca frumusetea e in ochii calatorului atunci aventura sigur ii sade undeva in inima pulsand o data cu ea.

Drumul serpuieste pe marginea raului pana cand vireaza catre nord. Urcam brusc la 3500m iar eu ma apuc de numarat:

“1,2,3..unde o fi al 4 alea?”

Realizez ca Herve a ramas mult in spate. Cand il vad imi dau seama ca, in timp ce noi ne bucuram de munte, in el se da o mica batalie. Oboseala acumulata și diferenta brusca de altitudine isi spun cuvantul.

Urmeaza un joc de persiuasiune in care el incearca sa ma convinga sa il lasam acolo.

“Herve, ai vazut filmul Black Hawk Down cu operatiunea din Mogadishu?”

“Nu!”

“Ei bine, in filmul ala regula e ca nimeni nu ramane in urma. Aici e ca in Mogadishu!”.

Insa Herve are 40 de ani de mers pe munte și tot atatea argumente. Eu nu ma clintesc. Ori plecam toti, ori ramanem toti.

Herve insista. Intr-un final accept și nu pentru ca ma conving argumentele lui, ci pentru ca am un as in maneca. De cateva zile il astept pe Adi sa ma ajunga din urma. Am pierdut legatura cu el insa stiu, defapt nu stiu, insa simt ca e undeva aproape.

Ii povestesc lui Herve despre masina de pompieri a lui Adi și ii spui ca sigur o sa il ia cu el, netrebuind nici macar sa-i spuna ca mi-e prieten.

Plecam.

Urmeaza una dintre cele mai frumoase privelisti care ni s-au asternut vreodata in fata ochilor. Vestitul coridor Wakhan nu dezminte.

Suntem incojurati de munti, de vai, de aventura, de viata. Oprim des sa ne minunam, sa aborbim momentele, sa fim mici in fata maretelor elemente ce ne imprejmuiesc.

“Zona de confort e moarte lentaa!” tipa Cezar ridicand mainile in aer ca al’ din Titanic.

“lenta…lenta” ii raspunde ecoul.

Un zgomot de masina ne intrerupte feeria. Ii spun lui Cezar ca mi-ar placea sa fie Adrian cu Herve.

Ca ar fi o zi perfecta daca…

Nu apuc sa termin și vad binecunoscuta masina rosie cu numere de Brasov. Dupa multe imbratisari și zambete urmeaza cateva minute in care vorbim toti in acelasi timp un mare amalgam de idei exprimand incantarea clipei traite. Carpe fuckining diem!

Adi și-a făcut un prieten de drum – Pascale. Pascale e o forta a naturii cu o viata mai mult decat inedita. Pe vremea cand lucra ca și instructor de parapanta in Nepal a intalnit o fata tibetana intr-o tabara de refugiati. S-au insurat, au facut o fata si au incropit un fel de autobuz/camion cu care orbecaie impreuna prin lume fara un plan anume.

“E cam nebun Pascale asta!”, imi spune Philippe.

“Oare?” ii raspund eu cazut pe ganduri.

Continuam pe un drum superb pana adormim toti la umbra unui foc de tabara plin de povesti de aventura.

A doua zi dimineata vremea ne spune ca urcarea in pasul de 4300m va fi dificila. Dupa doua tunete mai zdravene Philippe se sperie și decide sa mearga cu Pascale cu masina. Plecam cu 30 de minute intarziere și nu pentru ca nu suntem gata la timp ci pentru ca il dumnezaiesc bine pe Philippe ca, francez fiind, “se preda cam rapid” daca intelege ce vreau sa spun.

Intr-un final cei patru apostoli din Pamir au ramas 3, Cezar și Andrei. #romanianpower.

Inaintam incet urcand in altitudine și luptandu-ne pentru fiecare gura de oxigen.

Pasul e lung iar ameteala pune stapanire pe noi. Totul devin suprarealist. Pedalam greu, cu un vant din fata care ne incearca determinarea. “Nu stii cu cine ai de-aface”, ii raspundem noi strangand și din dinti dar și din ochi. Nisipul ridicat de vant in mini tornade ne face sa devenim mongoloizi.

In pas ne imbratisam. Nu mai urlam nimic referitor la zona de confort – suntem departe mult in afara ei si ne cam sperie. Ramanem neclintiti minute in sir admirand universul ce ne inconjoara.

Un pastor nevorbit intrerupe linistea. Vorbim noi cu el. Și cum vorbim cadem treptat intr-o alta lume. O lume in care natura e suverana, in care muntii gazduiesc mistere, in care vaile glasuiesc povestile nebunilor frumosi care i-au calcat inaintea noastra nisipul și pietrele.

O lunga coborare ne conduce catre aceeasi realitate altoita pana pe malul unui lac ce avea sa ne gazduiasca peste noapte.

Aici il intalnim pe Benoit. Benoit a cumparat o bicicleta cu 90 de dolari din Kyrgyzstan. Si-a pus cateva lucruri intr-o folie de plastic, a facut folia desaga, a legat-o de bicicleta și a plecat spre casa lui din Franta.

“E cam nebun Benoit asta!” imi spune Cezar

“Oare?” ii raspund eu cazand pe ganduri.

Ne reunim cu Adi și Herve și plecam impreuna a doua zi pe un drum ce aduce a desert lunar.

Din sens opus vedem o motocicleta. Cand ne intersectam, dam de Philippe ce avea un zambet pana la urechi. Ne-a spus ca Pascale l-a lasat in pas și ca a coborat singur pana in Alichur unde a intalnit un corean calare pe un motor. I-a spus ca prietenii lui sufera undeva de sete si daca poate sa ii dea motociceta “la o tura” ca sa ii salveze. “Sigur, ia-o!”.

“E cam nebun coreanul asta!” ii raspund eu, gandidu-ma ca niciodata nu mi-as lasa motocicleta pe mainile unui necunoscut.

Philippe se intoarce și, dupa o ora, intalnim și coreanul. Ii multumesc pentru ca a ajutat la “salvarea noastra” și il felicit pentru ca este asa cum este.

Continuam.

Intalnim doi uruguaieni ce incearca sa faca autostopul pe drumul de pe care am venit noi.

“Stam 2 zile, daca nu ne ia nimeni, ne intoarcem!”

Le uram succes.

“Sunt cam nebuni uruguaienii astia” exclamam toti.

Ajungem in Alichur unde tema de amuzament devine baia turceasca cu 4 gauri in pamant din curtea hotelului.

Decidem sa scurtam ziua și sa ne odihnim. Odihna in sfarsit!

Dupa o ora Cezar ma intreaba:

“Și acum ce facem?”

“Pai ne odihnim.”

Dupa inca ora. “Și acum?”

Ne punem la vorba. Incercam sa procesam ce ni s-a petrecut, sa constientizam momentele, sa tragem invataturi. Vorbim de munti, de drum, de biciclete. Vorbim de oamenii pe care i-am intalnit.

“Ce misto a fost coreanul de i-a dat motorul lui Philippe.”

“Și Benoit cu desaga lui legata de bicicleta.”

“Și Pascale cu camionul autobuz.”

“Și uruguaienii aia care cred ca tot acolo sunt.”

Și in timp ce vorbim aud cum imi vorbesc și alte voci mai de demult. Voci care mi-au spus ca sunt nebun ca vreau sa plec. Voci care imi povesteau de bani, cariere, de lucruri “normale”. Voci care imi vindeau “vise” predefinite cu ale lor “cai” ce duc spre fericire.

Voci care m-au izolat.

Vocile se sting iar eu constat ca aici, in sanul Pamirului, nu sunt singur. Am dat peste al meu trib. Peste calatori cu vise impachetate intr-o geanta de bicicleta, intr-un rucsac, intr-o pereche de bocanci prafuiti ce isi croiesc drum peste obstacolele impuse de voci ce nu inteleg cum e sa visezi ziua. Și cum sa dai frau visului.

Aici, in sanul Pamirului, mi-am gasit nebunii. Insa stau și ma intreb – in lumea asta nebuna, nebunia nu reprezinta ea insasi o forma de sanatate?

2 Comments

  • Drumetu

    Acei nebuni frumosi…! Cat de fain! Invidia e pe mine cat casa!

    August 14, 2019 - 1:15 pm Reply
  • Calator

    Nebuni intr-o lume nebuna. este unul din cele mai tari articole despre calatori pe care le-am citit.
    Tine-o la fel si continua cu astfel informatii. Succes!

    December 9, 2019 - 9:56 pm Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published.